iubirea...

De cate ori vorbim despre iubire ne vine in minte acel sentiment  de "romanticism"la care suntem obisnuiti sa-i dam o semnificatie specifica de dor,afectiune,uniune,pasiune fizica.Pe masura ce trece timpul pare ca acest termen "iubire"pare ca a fost golit de adevaratul sens si se reduce treptat numai la idea de daruire totala catre o persoana care este iubita.

Fiecare impuls sau o relatie de iubire este subiectiva ,totusi se pot recunoaste unele etape obligatorii care fac parte din "drumul iubirii"pentru fiecare dintre noi:pasiune,atractie si in cele din urma atasament .

În prima fază, aspectul fizic şi alţi factori joacă un rol decisiv în selectarea unui partener potenţial, în acest stadiu de iubire este pur material; se apreciaza mai la celalat cel mai mult felul cum arata.Dar ce se întâmplă odată ce treci această etapă? Partenerul este judecat de alte criterii, cum ar fi cultura, valorile, sensibilitatea. determinarea cu privire. In acesta  ultima fază de tranziţie, una în care se dezvăluie adevărata profunzime de sentiment şi amicitie, nu este apreciat doar pentru meritele sale, dar şi pentru defectele sale.

In acest caz iubirea nu mai este un ideal ci se reduce direct la esenta persoanei de langa noi.Dar aceasta sa fie de fapt adevarata regula a iubirii?Sau conceptul de "dragoste" din trecut acum, este foarte evoluat, sau este pur şi simplu interpretată diferit?
Aceasta este intrebarea pe care imi doresc sa o dezbat impreuna cu voi pentru a intelege impreuna ce inseamna de fapt acest sentiment care de milenii a fost celebrat de poeti,scriitori si artisti,care exista si astazi in viata reala dar care pentru marea majoritate dintre noi"muritorii de rand"este considerat inca un sentiment strain.Şi incerc sa vorbesc despre viaţa reală, nu de şansă, pentru că în epoca de calcul la nivel mondial şi distanţele ,de comunicare ,de uciderea unei mulţimi ce în ce mai multi oameni s-au refugiat în "chat linie" în căutarea  dragostei  perfecte.Atribuind aceasta iubire ca o  proiecţie de dorinte si asteptari, pierzandu-se in proiectii de  senzaţii si de imaginatie bidimensionala unde nu exista nici voce ,nici miros.

In viata mea profesionala ascult zilnic multe persoane care imi povestesc de suferinta lor din dragoste si foarte multe care imi spun ca vor sa traiasca iubirea in adevarata ei esenta.Din nefericire pentru mine care practic aceasta profesie de multi ani am observat ca in ultimii 10 ani sentimentul iubirii a scazut foarte mult la oameni.In aproape toate relatiile intalnite pana acum am vazut ca se bazau mai mult pe diverse alte lucruri ....dar foarte putin pe iubire,indiferent cat de greu poate sa fie de imaginat acest lucru.Poate ar trebui sa gasim urmele iubirii milenare care pare ca s-a pierdut in umbrele unei vieti occidentale insangerate,intr-o societate decadenta ,plictisita in care se iubeste doar opulenta si care a renuntat la idea adevaratului sentiment al iubirii avand alte obiective si scopuri.Nu este usor sa raspundem multo intrebari care ni le punem iar ca un raspuns ar putea fi:iubirea are fundament,naste si creste in fiecare din noi,face parte din natura noastra iar acest sentiment ar fi natural sa-l reflectam si catre ceilalti.In cateva cuvinte iubirea este in noi toti,trebuie doar sa ne intoarcemla origini sa regasim matricea adevaratei iubiri care o avem in noi inca de cand ne nastem ,nu a disparut niciodata dar pare ca am uitat de existenta ei.Si totusi ea exista .